Voronin vs Cool PUBLIKA

Aşa cum: «Ţările nu se descurcă fără un preşedinte, oraşele nu se descurcă fără un primar, clasele nu se descurcă fără şeful clasei, comuniştii nu se descurcă fără Voronin», astea erau cuvintele care răsunau în difuzor, atunci când am urcat în rutiera lui «Voronin».
Am luat loc. Ştiam asta de mult timp, «Voronin» este fan Publika FM, sincer.

La radio continua programul de seară. Era emisiunea lui Voloc: «…nici un conducător, nici un şef nu s-ar descurca fără «urlători». Un preşedinte are nevoie de guvern şi parlament, un primar are nevoie de consiliu şi de purtători de cuvânt, partidele au nevoie de propagandişti, probabil, ăsta şi este rolul ”urlătorilor» la rutiere, ei îndeamnă, vor să facă un bine…»

— Ce să mai faci cu atâta bine, he-he, se amuza «Voronin», ascultând cu multă satisfacţie băşcălia lui Voloc, şi asta chiar dacă erau luaţi în derâdere inclusiv şoferii de maxi-taxi. «Voronin» are umor şi asta contează, mi-am zis eu.

«Voronin» este cel mai amabil şofer de rutieră de când mă ştiu eu.

«Voronin» nativ este vorbitor de limba rusă, dar asta nu-l încurcă să vorbească româna, chiar dacă mai face unele greşeli. Răspunde călătorilor în limba în care este întrebat. Anunţă staţiile din timp. Te salută când urci sau îţi urează ziua bună când cobori. În fine, şoferul nenea Kolea este foarte cool, chiar dacă fizic seamănă leit cu Vladimir Nicolaevici şi a fost poreclit de vecini «Voronin».

notă: acest text a fost publicat şi aici.

Eu cu Eminescu

Eram aşezat pe o băncuţă umedă lângă bustul lui Mihai Eminescu, care se uita insistent la laptopul meu. Sub privirea marelui poet parcă şi wifi-ul lucra mai bine.

Atunci când s-a apropiat cineva de banca mea, mare mi-a fost mirarea şi indignarea, parcul era pustiu. Într-o română frumoasă, ridicându-şi pălăria, m-a întrebat politicos dacă poate să ia loc. M-am uitat la el şi l-am recunoscut imediat. Era el. Mihai Eminescu. Şi-a scos şi el un laptop, zâmbind:

Aici într-adevăr wifi-ul lucrează mai bine.

— Daaa.

— Eu tot timpul vin aici, adăugase marele poet.

— Ştiţi, noi în Chişinău avem un teatru care vă poartă numele?

— Ştiu, a răspuns autorul «Luceafărului» puţin indispus.

— Ştiţi, este chiar Teatrul Naţional, are mulţi actori, directori, statul alocă bani pentru întreţinerea lui.

Poetul strâmbase parcă din nas şi continua să posteze ceva pe Facebook. Eu m-am simţit obligat să mai vin cu nişte explicaţii:

— Şi ce dacă este finanţat din banii publici, arta merită asta!

Răspunsul marelui poet întârzia.

Îmi îngheţase mâinile şi creierul în cap, dar răspuns de la marele Eminescu nu am mai primit.

Pentru că intervenise mătuşa mea, care mă trezise:

— Măi copchile, tu la lucru azi nu mergi?

notă: acest text a fost publicat şi aici.