ROŞU Di OCHI

Fântâna părăsită din Sofia/Drochia

2012-05-17T00:12:00.000-07:00

Sofia, este un sat din nordul republicii. Raionul Drochia.

Patru zile la Sofia au fost suficiente să-mi răstoarne ”legendele” care le știam despre oamenii harnici, gospodari și binevoitori de la nordul țării. Sau poate oamenii sunt așa cum vrem noi să-i vedem...?

În curând, pe youtube:

Mulțumesc Diamantei și familiei Paterău, mulțumesc întregii echipe pentru aceste zile frumose.

Sărbătoarea-i Mare

2012-04-04T09:17:00.004-07:00

Cuvinte nu-s. De vizionat.

Scenariu și regie: Victor CIOBANU, imagine: Oleg BUTNARU, sunet: Iurie MAXIMCIUC, grafic design: Arcadie Știrbu, asistenți scenografie: Alexandru Iurcu, Iurie Maximciuc, Anatol Grecu, postproducție:

Victor CIOBANU, Maxim IGNATENCO, în roluri: Ghenadie Chihai, Valodea Brumari, Valodea Cojocari, Vladimir Ursu, Ion Efros. Mulțumiri deosebite: Valeriu Iurcu, Victor Cojocaru, Anatol Grecu, sătenilor din Ohrincea, Fanfarei Ciocarlia din satul Măgdăcești și tuturor care au contribuit direct sau indirect la realizarea clipului video "Sărbătoarea-i Mare".

«Vrei să devii jurnalist?»

2012-01-31T05:26:00.000-08:00

Astăzi am trecut pe la școala mea.

Și mi-am adus aminte de multe momente frumoase. Unul din ele a fost clipa în care mi-am depus dosarul pentru examenele de admitere. Apoi despre momente neplăcute: lucrarea mea de diplomă.
Apoi iarăși despre momente plăcute post «absolvire», iată:

Intenția a fost bună, chiar mă mândresc, da deam cu realizarea...

Da la școală merită de mers!

În tot cazul, încă un caz, unde familia Vasilache, a pus umărul pentru o cauză nobilă, pe această cale le mulțumesc din nou.

p.s. Lea (tânăra jurnalistă:) jos pălăria!

«Archie»

2012-01-18T23:50:00.000-08:00

Archie și frații lui imediat după naștere au fost abandonați în stradă.

Dna Valentina Dudnic, le-a salvat viața oferindule hrană și adăpost.

Sub acoperișul familiei Dudnic, Archie și frații lui o duceau bine și nu aveau de ce să se plângă. Și totuși Archie și frații lui, aveau o neliniște. Pe Archie și frații lui îi neliniștea soarta animalelor fără adăpost.

Și iată că într-o bună zi, Archie și frații lui, au hotărât să-și sacrifice copilăria pentru a combate acest fenomen de care ei au scăpat ca prin minune. De comun acord au ales o carieră artistică. Actorie.

La scurt timp talentul lor a fost remarcat de cunoscutul producător S. Vasilache și asistenta lui Jenny. Debutul a fost umed dar răsunător.

După remarcabila prestație, toți frații lui Archie au fost înfiați. Unii dintre ei au ajuns chiar în Germania.

Archie, combină actoria cu diplomația. Talentatul Archie a ajuns în familia ambasadorului Bulgariei în Republica Moldova.

Succes Archie!

Printre altele,
cei înteresați să dea o «mână de ajutor» altor cazuri, aici detalii.

*Tania și Tamarica mulțumesc frumos pt materialul video

«Foaie verde...»

2011-12-26T08:54:00.000-08:00

Foaie verde... sau cu alte cuvinte:
- kinoflow făcut zob, țăndări... (pentru necunoscători, cca 100 evra în vânt)

- scandal pe platoul de filmare, între doi țăranii, selectati de voie de nevoie pentru figurație... (mai popular: pizdeală)

- scandal între alde artiștii poporului și neexperimentatul regizor,

- recuzita pătată de vin,

- «cherosinul» pentru lămpile de gaz, ciordit,

- o pană de curent echivalentă cu o catastrofă,

- frig,

- și multe alte detalii care pot fi uitate mai ușor

...sau,
cu alte cuvinte, a fost și asta o experiență din viața mea.

poftim și clipul video:

toate pietrile, vă rog frumos, în rubrica de mai jos, mulțumesc.

Cu toate acestea,
la această lucrare au contribuit: producător Oleg BUTNARU, scenariul și regia Victor CIOBANU, imagine Oleg Butnaru, asistent producție Adrian, electrician Valeriu, la scenografie au pus umărul Iurie MAXIMCIUC, Victor PLATON, Victor CIOBANU și alții... mulțumim din suflet tuturor, mai cu seamă lui Serafim VASILACHE, Vasiluța VASILACHE și Corinei JARCUȚCHII

«Moldoveni veniți acasă»

2011-12-01T03:26:00.000-08:00

«Dacă se întorc măcar 5% dintre moldovenii plecați peste hotare, nu am trăit degeaba» îmi zicea printre altele ambițiosul interpret.

Nu știu cum va rămâne cu cele 5%, dar un lucru este clar: eu, am avut posibilitatea să mă manifest. Iată și primul meu clip video în calitate de scenarist și regizor.

*Vlada, iartămă că ți-am stricat ziua de naștere.

Producător: Oleg BUTNARU,scenariul și regia: Victor CIOBANU,imagine: Oleg BUTNARU,asistent productie: Adrian,editare video: Oleg BUTNARU, Victor CIOBANU,interpret: Igor CUCIUC,muzica: Oleg BARALIUC,text: Radmila POPOVIC,în roluri: Igor CUCIUC, Eugenia Grecu, Gheorghe GRECU, Maria MUNTEANU, Leonid MALȚEV, Gheorghe BALȚEV, Cătălin CÂRLAN. mulțumiri deosebite: dlui Valeriu
Și desigur mulțumiri foarte deosebite lui Serafim Vasilache, Corina Jarcuțchii și Vasiluța Vasilache, oameni fără de care nimic pe lumea asta nu ar fi fost posibil.

«I was the third brother of five, Doing whatever I had to do to survive.»

2011-11-26T15:41:00.000-08:00

«Şi ei au nevoie de căldură»

2011-10-25T13:06:00.000-07:00

Şi noi am avut nevoie de căldură.

«Actorii» în mod deosebit.

Iar «Mămica» era invidioasă. Avea un rol secundar totuşi.

Fotografii de Corina JARCUTCHII

*Căţeii, să ne scuzaţi şi mulţumim frumos.

Spot social realizat cu suportul Asociației obștești pentru protecția animalelor fără adăpost.Producător şi regizor: Victor CIOBANU,scenariul: Victor CIOBANU şi Serafim VASILACHE,imagine: Veaceslav CEBOTARI,sound designer: Radu BOSTAN,scenografie: Victor CIOBANU,macara: Oleg BUTNARU,asistenţă căţeluşi: Serafim VASILACHE,make up: Emilian CREŢU,video asist: Dragoş TUREA,scenografi asistenti: Iurie MAXIMCIUC, Alin VARTICEANU, Gheorghe GONCEAR,asistenţă regie: Mircea BOBÎNĂ,electrician: Valeriu. În roluri:Mama: Rodica GHERCAVII,Fiica: Sanda GHERCAVII,Fiu: Iacob TUREA,Căţei: Căţeii dnei Valentina.Mulţumiri deosebite pentru suportul acordat:Muzeului de Etnografie, Salonului "Magia Luminii", Tatianei Tihmnanovschi, Jenny Jamaica, Corinei Jarcutchii.

«Insuccesul cinematografiei locale se datorează unor tipi care fac ANTIRECLAMĂ»!

2011-07-07T06:08:00.000-07:00

Dezamăgire mare în «rândurile» tinerilor cineaşti. În ciuda publicităţii omniprezente în mass-media, cinematografia contemporană moldovenească NU are succes.

Nici sloganul: Cамый крутой молдавский фильм!, nici print-urile în spatele scaunelor largi şi confortabile din marşrutcile de pe ruta 115 nu au umplut sălile cinematografului.
De ce? De ce? De ce?

Invidia blea, eu aşa zic.

Da alţii altceva cred: pentru că cineva mereu, mereu face ANTIRECLAMĂ, ieri mi-a zis cineva.
Ast'noapte, m-o pălit inspiraţia şi am scris un scenariu. Subiectu-i tare bun, despre dragoste mare, dar scenariul o ieşit prost... Prost pentru că la final mă lua cu vomă şi nimeni nu s-o găsit să mă mângâie pe cap. Ei şi ce dacă este prost, da-i al meu şi-i despre dragoste.
Dacă într-o zi o să apară filmul, vă rog respectuos, nu-i faceţi ANTIRECLAMĂ, pupaţi-l în cur! Încurajaţi-l şi iar pupaţi-l în cur!

Da, cand mergeţi la biserică, nu uitaţi de lumânarea pentru sănatatea

cinematografiei locale.

«Sufletul meu beat este mai trist decât toţi pomii de crăciun veştejiţi din lume»

2011-07-03T10:47:00.000-07:00

«Dacă vrei să încerci, încearcă până la capăt. Altfel, nici nu începe.

Asta poate însemna sã-ţi pierzi prietena, soţia, rudele, slujbele
şi poate minţile.
Ar putea însemna să nu mănânci 3-4 zile. Ar putea însemna să îngheţi pe o bancă în parc. Ar putea însemna puşcăria. Ar putea însemna bătaie de joc, izolare.

Izolarea este un cadou. Toate celelalte sunt teste ale rezistenţei tale.

A cât de mult vrei să o faci şi o vei face, în ciuda respingerii a celor mai rele şanse. Şi va fi mai bine decât orice altceva îţi poţi imagina.
Dacă vrei să încerci, fã-o până la capăt.

Nu este alt sentiment ca ăsta.
Vei fi singur cu zeii.

Şi nopţile se vor aprinde.

Vei pluti în viaţă drept
cu un zâmbet perfect.

Este singura luptă bună care există.» (Chinaski)

Voronin vs Cool PUBLIKA

2010-12-27T15:55:00.000-08:00

Aşa cum: «Ţările nu se descurcă fără un preşedinte, oraşele nu se descurcă fără un primar, clasele nu se descurcă fără şeful clasei, comuniştii nu se descurcă fără Voronin», astea erau cuvintele care răsunau în difuzor, atunci când am urcat în rutiera lui «Voronin».
Am luat loc. Ştiam asta de mult timp, «Voronin» este fan Publika FM, sincer.

La radio continua programul de seară. Era emisiunea lui Voloc: «…nici un conducător, nici un şef nu s-ar descurca fără «urlători». Un preşedinte are nevoie de guvern şi parlament, un primar are nevoie de consiliu şi de purtători de cuvânt, partidele au nevoie de propagandişti, probabil, ăsta şi este rolul ”urlătorilor» la rutiere, ei îndeamnă, vor să facă un bine…»

— Ce să mai faci cu atâta bine, he-he, se amuza «Voronin», ascultând cu multă satisfacţie băşcălia lui Voloc, şi asta chiar dacă erau luaţi în derâdere inclusiv şoferii de maxi-taxi. «Voronin» are umor şi asta contează, mi-am zis eu.

«Voronin» este cel mai amabil şofer de rutieră de când mă ştiu eu.

«Voronin» nativ este vorbitor de limba rusă, dar asta nu-l încurcă să vorbească româna, chiar dacă mai face unele greşeli. Răspunde călătorilor în limba în care este întrebat. Anunţă staţiile din timp. Te salută când urci sau îţi urează ziua bună când cobori. În fine, şoferul nenea Kolea este foarte cool, chiar dacă fizic seamănă leit cu Vladimir Nicolaevici şi a fost poreclit de vecini «Voronin».

notă: acest text a fost publicat şi aici.

Eu cu Eminescu

2010-12-16T15:50:00.000-08:00

Eram aşezat pe o băncuţă umedă lângă bustul lui Mihai Eminescu, care se uita insistent la laptopul meu. Sub privirea marelui poet parcă şi wifi-ul lucra mai bine.

Atunci când s-a apropiat cineva de banca mea, mare mi-a fost mirarea şi indignarea, parcul era pustiu. Într-o română frumoasă, ridicându-şi pălăria, m-a întrebat politicos dacă poate să ia loc. M-am uitat la el şi l-am recunoscut imediat. Era el. Mihai Eminescu. Şi-a scos şi el un laptop, zâmbind:

Aici într-adevăr wifi-ul lucrează mai bine.

— Daaa.

— Eu tot timpul vin aici, adăugase marele poet.

— Ştiţi, noi în Chişinău avem un teatru care vă poartă numele?

— Ştiu, a răspuns autorul «Luceafărului» puţin indispus.

— Ştiţi, este chiar Teatrul Naţional, are mulţi actori, directori, statul alocă bani pentru întreţinerea lui.

Poetul strâmbase parcă din nas şi continua să posteze ceva pe Facebook. Eu m-am simţit obligat să mai vin cu nişte explicaţii:

— Şi ce dacă este finanţat din banii publici, arta merită asta!

Răspunsul marelui poet întârzia.

Îmi îngheţase mâinile şi creierul în cap, dar răspuns de la marele Eminescu nu am mai primit.

Pentru că intervenise mătuşa mea, care mă trezise:

— Măi copchile, tu la lucru azi nu mergi?

notă: acest text a fost publicat şi aici.

«Hai, fugărești-i afară!»

2010-10-28T16:37:00.000-07:00

Funcţionari publici, parlamentari, miniştri, departamente, organizaţii media, ONG-uri şi mulţi alţii, toţi ca unul muncesc cu sârg, cot la cot, pentru binele societăţii. Observă cetăţenii sau nu, asta-i altă discuţie. Iată aceşti oameni care «fac» ceva pentru oameni au tendinţa să uite uneori de misiunea sau de scopul funcţiei pe care o prestează, fiind remunerat din bani publici. Adică, din banii noştri. Şi tot ei se supără, uneori.

Bunăoară, filmam un reportaj la penitenciarul de la Rusca. Nu este uşor să discuţi cu oamenii privaţi de libertate. La ei, timpul curge altfel, iar suferinţa, durerea lor, deseori, nu este pe înţelesul nostru. Putem sa ne imaginăm. Atât. În fine, timpul rezervat pentru filmări era pe ultima sută de metri, mai exact, ultimele minute. Şi pentru că-i vorba de un penitenciar, evident, filmările sunt însoţite de un gardian care este şi ghid, şi pază. Când expirase ultimul minut, radio-telefonul din mâna gardianului, pe care nu-observasem până atunci, începu să scoată sunete bizare. Primele cuvinte nu le-am înţeles, pentru că erau ceva «codificate», următoarele, însă, au fost foarte clare: «Unde-s jurnaliştii ăia? Fugăreşti-i afară!»

D-na gardian se ruşinase pentru colegul său… grăbit cu vorba. I-am făcut un semn de înţelegere, «nu face»… Ne-am despărţit pe un ton prietenesc. Plecam şi abia aşteptam să povestesc colegilor această ”vrăjmăşie» eternă din partea oamenilor care lucrează pentru oameni. Din această categorie, fără greş, fac parte şi gardienii penitenciarului de la Rusca.

notă: acest text a fost publicat şi aici.

«Închizi camera, mergem la secţie»

2010-10-07T15:00:00.000-07:00

Unii îşi «reglează conturile» cu ajutorul televiziunilor sau cu ajutorul centrelor de combatere. Alţii se trag de păr. Fiecare o face cum poate, cum îl duce mintea, densitatea părului sau cât îl ține buzunarul.

Cei cu centre şi televiziuni, au scheme, dezvoltă strategii şi niciodată nu-i vezi în stradă. Sau foarte rar la televizor. Iar cei care se trag de păr, fără «strategii», aşa cum dă Domnu, atunci când îi răzbește o fac unde nimeresc. Ieri, de exemplu, am surprins o ”scenă improvizată» în care două fete și un băiat își ”reglau conturile», flocăindu-se la colț de stradă. Cine ar fi trecut pe lângă Casa Presei, ar fi observat mai mulți curioși care căscau gurile indiferenți de părul blond smuls în smocuri.

Și pentru că tot timpul există un «moment» când cineva devine mai flocăit și mai însângerat, iar azartul ”reglării de conturi» este în creștere.

Și pentru că se auzeau și țipete disperate, o patrulă a poliției s-a apropiat neașteptat de repede. M-am bucurat. M-am bucurat pentru polițiștii care au venit destul de repede. M-am bucurat pentru trecători, care nu mai erau ”obligați» să asiste la scandal.

Nu cunoșteam motivele care au declanșat conflictul. Dar eram sigur: Careva dintre cei trei certăreți, cu siguranță, era mai vinovat și, probabil, trebuia pedepsit.

Și pentru că era poliția de față, iar cearta nu contenea și pentru că aveam camera de luat vederi, am decis că este corect și oportun să filmez acest incident care nu se știa unde poate ajunge și care vor fi urmările.

Am tot filmat până unul dintre polițiști s-a apropiat de mine:

- Cine ți-a permis sa filmezi?

- Este spațiu public și am dreptul să filmez, așa știu.

- Gata, închizi camera, mergem la sector.

- Pe ce bază dom’ polițist???

- Auzi, nu mai comentezi, ne lămurim la secție.

- Păi, sunt și jurnalist. Așa cum d-ta iți faci meseria, așa mi-o fac și eu.

Dialogul nu a mai continuat mult. Unul dintre colegii polițistului l-a convins: ”»lasă-l în pace, lasă să filmeze», către mine: «Auzi, bre, vezi ce filmezi, vezi că suntem oameni…».

Iată astfel din bunăvoința unui polițist am reușit să filmez fără să ajung la secție. Mulțumesc, dle polițist. Mulțumesc, dle ministru Catan. Noi doar suntem oameni, iar Constituța R. Moldova ce mai contează.

notă: acest text a fost publicat şi aici.

„Dracii lui Voronin”

2010-09-30T15:08:00.000-07:00

Primul lucru pe care-l faci, atunci când prinzi un taxi, întrebi cât te costă călătoria.

După ce am negociat călătoria Telecentru — “Casa Presei”, mașina a demarat în trombă cu raspunsul şoferului, care parcă intuise graba mea: “Clar lucru, omul când ia un taxi, înseamnă că întârzie”.

Probabil, destinaţia “Casa Presei” trezise în taximetrist dorinţa de a pune în discuţie un subiect care-l măcina: “Astăzi se dizolvă Parlamentul, nu?”. “Aşa se pare”, răspund eu şi, pentru că aveam un interviu important, iar minutele erau numărate, nu-mi ardea mie de “politică”.

Şoferul, însă, continua să vorbească despre înalții demnitari care sunt corupți și care nu au făcut nimic din ceea ce au promis la televizor, despre un guvern care a promis multe şi a realizat puţine:

“Un an de zile! — continua șoferul. Dacă aveau o cultură politică, dacă aveau un pic de interes… Da de unde la noi politicieni când în Parlament s-au adunat toți milionarii ca să-şi apere capicuţa. Ei ştiu ce-i asta politică, au ei nevoie de nevoia poporului? Un an întreg, în care se puteau face atâtea… Da şi poporu-i tare «bun». Amu, iară o să vină dracii lui Voronin la putere”.

Afirmaţia din urmă a şoferului m-a făcut să tresar şi m-am uitat lung la omul revoltat. Privirea mea l-a pus în gardă. Și, totuși, cu mai mult dispreț, el a continuat.

“Nu ştiu cine eşti, nu te cunosc, dar sincer să fiu, nu am ochi să-l văd, nici pe el şi nici pe dracii lui”.

notă: acest text a fost publicat şi aici